ANUNȚ. California a anulat cursurile pentru semestrul de toamnă din cauza COVID-19

ANUNȚ. California a anulat cursurile pentru semestrul de toamnă din cauza COVID-19
Foto: pixabay
Publicat: 13/05/2020, 08:48

Sistemul universitar de stat din California, cel mai mare din Statele Unite, a anulat marţi cursurile pentru semestrul de toamnă din cauza coronavirusului, în timp ce districtul Los Angeles a anunţat că ordinul de izolare la domiciliu este posibil să fie prelungit cu trei luni, potrivit Reuters.

Anunţurile de pe coasta de vest au venit după ce expertul principal în boli infecţioase din SUA, dr. Anthony Fauci, a declarat în timpul audierii de marţi din Congres că ridicarea mssivă a restricţiilor ar putea duce la apariţia de noi focare ale bolii, care a ucis aproape 81.000 de americani şi a devastat economia.

Rectorul Universităţii de Stat din California a declarat că orele din cele 23 de campusuri ale instituţiei vor fi anulate pentru semestrul care începe în septembrie, predarea fiind mutată online.

„Universitatea noastră, când este deschisă fără restricţii şi plină de persoane, aşa cum era norma tradiţională din trecut, este un loc în care peste 500.000 de oameni se reunesc zilnic într-o peoximitate strânsă şi vibrantă”, a spus rectorul Timothy White într-o declaraţie.

„Această abordare, din păcate, nu este acum în cărţi”, a adăugat acesta.

Directorul agenţiei de sănătate publică a districtului Los Angeles, Barbara Ferrer, a adăugat previziunea sa sumbră, spunând că regulile de izolare la domiciliu pentru 10 milioane de locuitori, inclusiv oraşul Los Angeles, vor rămâne, probabil, în vigoare, până la vară.

„În timp ce măsurile de vor rămâne în vigoare în următoarele câteva luni, restricţiile vor fi reduse treptat”, a spus aceasta.

Boala respiratorie COVID-19 cauzată de noul virus a infectat deja peste 1,3 milioane de americani şi a ucis cel puţin 80.976, potrivit unui raport al Reuters.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×